Cioloș: Actul de justiție este incomplet fără recuperarea prejudiciului. Banii trebuie să se întoarcă la cetățeni

Cioloș: Actul de justiție este incomplet fără recuperarea prejudiciului. Banii trebuie să se întoarcă la cetățeni
Publicat: 20/10/2016, 11:37
Actualizat: 26/03/2019, 03:39

„Ideea de la care am pornit este că actul de justiție este incomplet atâta timp cât nu am recuperat și bunurile ilicite. Pentru ca actul de justiție să fie credibil și complet este importantă nu doar pedeapsa care este acordată, dar și recuperarea bunurilor obținute ilicit pentru că altfel riscăm să slăbim actul de justiție, să slăbim forța deciziei sitemului judiciar”, a afirmat premierul Dacian Cioloș.

El a precizat că acesta a fost principiul de la care a pornit când a luat decizia ca, în completarea progreselor care au fost făcute de România în întărirea sistemului judiciar și a actului de justiție, să operaționalizeze și Agenția Națională a Recuperării Bunurilor Ilicit. De altfel, Cioloș a a reamintit că Raluca Prună, ministrul Justiției, și-a luat angajamentul, încă de începutul mandatului acestui Guvern, să găsească mijloacele necesare în așa fel încât la sfârșitul acestui an ANABI să fie operațională.

Totodată, premierul a subliniat că este foarte mult de lucru în acest domeniu, rapoartele procurorilor aratând că există valori importante care sunt indisponibilizate.

„Este vorba în România de peste jumătate de miliard de euro, bani sau bunuri în această valoare care trebuiesc readuse la bugetul de stat. Am decis să dăm și o țintă clară acestei acțiuni de recuperare a acestor bunuri nu doar din perspectiva actului de justiție, dar și pentru a întoarce aceste resurse către cetățeni care au fost afectați de aceste acțiuni ilicite”, a explicat Cioloș.

El a menționat că resursele recuperate prin intermedul ANABI vor merge la educație, sănătate și proiecte sociale.

„Anul acesta ne-am concentrat acțiunea pe construcția instituțională a acestei Agenții pe toată partea de infrastructură necesară de resurse umane cu obiectivul ca până la sfârșitul anului să avem Agenția funcțională în așa fel încât la începutul anunlui viitor ea să poată să lucreze la capacitate maximă”, a mai spus premierul Cioloș.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
BREAKING | Radu Mazăre, eliberat din închisoare! Decizia este definitivă
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
A plecat să studieze în Spania acum 10 ani şi n-a mai vrut să se...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Mesajul Regelui Charles după tragedia din Papua Noua Guinee: „Am asistat. Eu și soția mea...”....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Românii ajung direct la închisoare. Se schimbă legea. Pedeapsa va fi garantat cu executare
Un nou aeroport apare în România. Orașul în care se va putea ajunge în zbor
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Primele imagini „directe” cu unele dintre cele mai vechi galaxii ale Universului
×